Estetica dentară
De cele mai multe ori, anume zâmbetul este primul lucru observat la o persoană, care creează prima impresie.
Un zâmbet frumos creează persoanei care îl posedă nu doar încredere în sine, dar îi oferă și mai multe oportunități.
Studiile științifice au arătat că aspectul plăcut și luminos al dinților poate întineri o persoană cu mai mult de 10 ani.
Soluțiile terapeutice care sunt disponibile în prezent pot să rezolve orice problemă legată de estetica dentară și pot să ofere un zâmbet de revistă oricărei persoane. Este nevoie doar de priceperea medicului și de răbdare din partea pacientului.
Soluțiile terapeutice sunt numeroase și pornesc de la albirile dentare și refacerile cu materiale compozite de ultima generație a obturațiilor (plombelor) existente, mergând până la lucrări protetice, ortodonție și terapia prin implanturi. Lucrările protetice includ atât fațetele dentare din ceramică, cât și coroanele metalo-ceramice și integral ceramice pe suport din zirconiu.
Bijuteriile dentare colate pe suprafața dentară sunt o altă cale de a scoate în evidență un zâmbet frumos și sănătos. Prin tehnica de colare acestea nu distrug suprafața dentară.
Fațetele dentare (veneers) fac parte dintre mijloacele uzuale protetice utilizate de estetica dentară pentru ameliorarea substanțială a aspectului estetic a unui pacient.
Dintre celelalte alternative principale, respectiv obturațiile de compozit fotopolimerizabil și coroanele de acoperire metalo-ceramice/integral ceramice, oferă cea mai bună estetică.
Avantajele majore ale fațetelor dentare sunt reprezentate atât de prepararea minimă a dintelui în cauză, respectiv o șlefuire minimă în principal doar a feței vestibulare și foarte puțin a celor proximale și palatinale, dar mai ales stabilitatea rezultatelor obținute în timp.
Fațetele dentare sunt o alternativă viabilă doar în cazul în care pacienții sunt motivați să respecte indicațiile medicului și doresc să îmbunătățească radical aspectul zâmbetului lor, dar și să păstreze rezultatele pentru o perioadă lungă de timp.
Nu orice caz poate fi reabilitat prin fațete dentare. Trebuie analizat foarte bine cazul, iar în situația în care se constată semne ale bruxismului nocturn sau diurn precum și disfuncții ocluzale majore, acestea sunt contraindicate.
Un rol hotărâtor în rezultatul esteticii finale îl are, în orice tratament protetic, tehnicianul dentar. Din acest motiv, echipa stomatologiei noastre din Chișinau colaborează doar cu laboratoarele dentare unde lucrează tehnicieni dentari cu experiență, ale căror rezultate au trecut proba timpului.
Medicul stomatolog, pe baza pregătirii sale, este singurul care poate oferi explicațiile competente și a stabili tipul de terapie fiecărui pacient.